Artroza articulației șoldului (coxartroză) este o boală cronică degenerativă a articulațiilor care duce la deformarea oaselor. Cu coxartroza, toate componentele articulației sunt implicate în procesul patologic: cartilajul articular, structurile osoase adiacente cartilajului, membrana sinovială, ligamentele, capsula și mușchii adiacenți articulației. Când apare boala, cartilajul articular este distrus, apar microfracturi osoase și osteofite (creșteri osoase) și apare inflamația aparatului musculo-ligamentar al articulației șoldului.
Fiecare a cincea persoană din întreaga lume se plânge de probleme articulare. Aceasta poate fi fie durere, fie restricție de mișcare în articulații, fie o combinație a acestor simptome. Fiecare a doua vizită în ambulatoriu este pentru pacienții cu tulburări musculo-scheletice, cu 66% din cazuri la persoanele sub 65 de ani. Potrivit celui mai recent studiu epidemiologic, prevalența artrozei articulațiilor genunchiului și șoldului în rândul populației adulte este de 13%.
Factori de risc pentru dezvoltarea coxartrozei:
- Predispoziție genetică. O cauză comună a coxartrozei articulațiilor șoldului este o mutație congenitală sau dobândită a genei procolagenului de tip II.
- Bătrânețe. Un motiv probabil pentru prevalența artrozei la bătrânețe este discrepanța dintre influența dăunătoare a mediului extern asupra cartilajului articular și capacitatea acestuia de a se recupera.
- Podea. Femeile suferă de osteoartrită mai des decât bărbații. Acest lucru se datorează particularităților influenței estrogenului hormonilor sexuali feminini asupra metabolismului osos și mineral. Cu toate acestea, influența genului este ambiguă - potrivit unor autori, spre deosebire de deteriorarea altor articulații, nu există diferențe de gen pentru coxartroză: la bărbați, artroza articulației șoldului apare la fel de des ca la femei.
- Greutate corporală în exces. Relația dintre excesul de greutate corporală și apariția artrozei a fost dovedită. Excesul de țesut adipos crește sarcina dăunătoare asupra cartilajului. În plus, țesutul adipos produce enzime proinflamatorii care dăunează țesutului cartilajului.
- Malformații ale oaselor și articulațiilor. Potrivit cercetărilor, 80% din coxartroza care apare fără un motiv aparent este asociată cu malformații nediagnosticate anterior ale articulației șoldului - displazie și subluxație.
- Munca fizică grea. Încărcarea excesivă asupra articulațiilor șoldului în timpul anumitor tipuri de muncă fizică poate duce la deteriorarea articulațiilor și formarea de artroză. În pericol sunt muncitorii agricoli, excavatorii și persoanele cu ocupații similare.
- Leziuni. Riscul de a dezvolta coxartroză crește după o leziune a șoldului. Mai mult, procesul poate implica fie o articulație rănită, fie ambele.
- Sporturi profesionale. Sportul profesionist poate provoca apariția coxartrozei atât din cauza încărcării excesive asupra articulațiilor, cât și din cauza leziunilor. Sporturile potențial periculoase includ ridicarea greutăților, săriturile în atletism și parașutismul.
- Boli ale oaselor și articulațiilor - artrita reumatoida, artrita psoriazica, infectii articulare, necroza avasculara, artrita gutoasa etc.
- Patologii endocrine - hipotiroidism, hipoparatiroidism, acromegalie (disfunctie a hipofizei anterioare), diabet zaharat, obezitate.
Dacă observați simptome similare, consultați-vă medicul. Nu vă automedicați - este periculos pentru sănătatea dumneavoastră!
Simptomele artrozei articulațiilor șoldului
Principalele simptome ale coxartrozei includ: durere, mobilitate limitată și strâns la nivelul articulațiilor, deformarea acestora, scurtarea funcțională a membrului inferior și umflarea periodică a zonei articulare.
Durere de intensitate diferită. Durerea în articulație este inițial minoră și apare pentru o perioadă scurtă de timp. Ele apar sau se agravează atunci când mergeți sau faceți alte activități fizice, cum ar fi ghemuit, aplecare și ridicare de obiecte grele. Pe măsură ce boala progresează, durerea se intensifică și nici măcar odihna lungă nu aduce alinare. În plus, durerea apare cu imobilitate prelungită și fixarea articulației într-o singură poziție.
Pacienții se plâng de așa-numita durere „de pornire” în articulațiile șoldului după somn, de conducerea unei mașini și de alte imobilitate prelungită. Durerea „de pornire” cu coxartroză nu durează mai mult de 30 de minute. Durerea se intensifică cu hipotermie sau într-o situație stresantă. Ele pot fi localizate în zona feselor sau inghinală, de-a lungul părții frontale sau laterale a coapsei. Când durerea se răspândește de-a lungul nervilor plexului lombar, ea poate fi transmisă în părți ale coapsei îndepărtate de centrul corpului sau la genunchi. Uneori, durerea se răspândește la coloana vertebrală lombosacrală și la coccis.
Limitarea mobilității articulare. Mișcările în articulația șoldului cu coxartroză sunt limitate din cauza durerii. În acest caz, rotația (întoarce atât spre interior, cât și spre exterior) și adducția membrului inferior (mișcarea către mijlocul corpului) sunt cel mai adesea afectate, dar abducția (mișcarea de pe axa mijlocie a corpului), precum și flexia și extensia, pot fi, de asemenea, limitate. Incapacitatea de a face mișcări pasive în articulație din cauza durerii severe provoacă o distorsiune compensatorie a pelvisului. Mersul pacientului se modifică, fesele ies în spate, iar corpul se aplecă înainte când transferă greutatea către partea rănită. Cu leziuni bilaterale, pacienții cu coxartroză dezvoltă un „mers de rață”.
Cu coxartroza, apare periodic umflarea zonei articulare, care pot fi invizibile din cauza stratului de mușchi și grăsime. De asemenea, caracteristică bolii zdrobirea articulațiilor la mișcare, deformarea treptată a acestora și scurtarea funcțională a membrului inferior.
Adesea, boala afectează o articulație, apoi procesul se răspândește la altele. Dar uneori artroza afectează mai multe articulații simultan și apare poliosteoartroza. Poliosteoartroza este tipică persoanelor în vârstă sau cu predispoziție ereditară și boli concomitente - boli ale oaselor, articulațiilor și tulburări endocrine.
Patogenia artrozei articulațiilor șoldului
În patogeneza artrozei articulațiilor șoldului, un rol important îl joacă atât leziunile mecanice (traumatisme și microtraumatisme din cauza stresului fizic crescut asupra articulației), cât și factorii genetici, hormonali și metabolici. De multe ori nu este posibil să se afle ce factor a influențat dezvoltarea bolii la un anumit pacient, dar adesea boala se dezvoltă după leziuni tisulare din cauza traumatismelor mecanice.
Leziunile tisulare stimulează diviziunea celulelor cartilajului (condrocite), iar producția de citokine proinflamatorii, care sunt prezente în mod normal în cartilaj doar în cantități mici, crește. Citokinele declanșează procesul inflamator, de exemplu, sub influența citokinei proinflamatorii IL-1, sunt eliberate enzime care distrug cartilajul articular. De asemenea, sub influența citokinelor, crește producția de enzimă COX-2 și alte substanțe care au efect toxic asupra cartilajului.
De asemenea, un rol major în dezvoltarea coxartrozei îl joacă sinovita - boli inflamatorii ale membranei sinoviale a articulațiilor sau ligamentelor cu acumulare de lichid în cavitate.
O scădere a elasticității și rezistenței cartilajului articular, asociată cu tulburări metabolice, duce la o scădere a rezistenței acestuia la sarcini mecanice. În cazul coxartrozei, toate componentele articulațiilor sunt implicate în procesul patologic, inclusiv osul subcondral. Deoarece articulațiile mari ale extremităților inferioare suportă greutatea corpului, ele suferă un stres mecanic semnificativ, care determină apariția microfracturilor în placa subcondrală și cartilaj. Ca urmare a microfracturilor, osul subcondral devine mai dens, ceea ce duce la creșterea marginală a țesutului osos - osteofite. Și aceasta, la rândul său, stimulează degradarea în continuare a cartilajului articular.
În unele cazuri, artroza articulației șoldului este moștenită. Artroza ereditară are probabil moștenire poligenică - cauzată de acțiunea multor gene, fiecare dintre acestea având un efect slab. Unele boli sunt cauzate de mutații ale genelor care codifică macromoleculele cartilajului articular, ceea ce provoacă ruperea acestuia. Genele responsabile de diviziunea condrocitelor pot fi, de asemenea, afectate. În plus, se moștenesc tulburări metabolice precum artropatia pirofosfat, o boală în care cristalele de pirofosfat de calciu se acumulează în cartilajul articular și lichidul sinovial.
Clasificarea și etapele de dezvoltare a artrozei articulațiilor șoldului
În funcție de cauzele bolii, coxartroza este împărțită în două forme principale: primară (idiopatică) și secundară (care apar pe fundal sau din cauza altor boli).
Coxartroza primara:
- Localizat (afectează numai articulațiile șoldului):
- unilateral;
- bilateral.
- Generalizat (poliosteoartroză) cu afectarea a cel puțin trei grupuri de articulații (de exemplu, șolduri, genunchi și articulații mici ale mâinilor sau picioarelor).
Artroza secundara:
- Posttraumatic:
- acut - ca o consecință a unei leziuni acute;
- cronice – ca urmare a practicarii anumitor sporturi sau ca urmare a activitatilor profesionale.
- Boli metabolice (ocronoză, hemocromatoză, boala Wilson, boala Gaucher).
- Patologii congenitale și defecte de dezvoltare (displazie congenitală de șold, boala Perthes, alunecarea epifizei femurale, sindromul de hipermobilitate, scurtarea membrului inferior, scolioză, displazie osoasă).
- Patologii endocrine (acromegalie, hipotiroidism, diabet zaharat, hiperparatiroidism, obezitate).
- Depozite de săruri de calciu (artropatie pirofosfatică, tendinită calcificată).
- Boli osoase si articulare (artrita reumatoida, artrita psoriazica, boala Paget, necroza avasculara, infectii).
În funcție de manifestările clinice, se disting următoarele forme de coxartroză:
- Asimptomatic.
- Manifest, manifestat prin simptome clinice clare:
- rapid progresiv, în care simptomele se dezvoltă în primii patru ani de la debutul bolii;
- lent progresiv - simptome semnificative clinic apar după cinci ani de boală.
Conform imaginii cu raze X, se pot distinge două tipuri de artroză ale articulațiilor șoldului:
- hipertrofic - cu semne de răspuns reparator crescut (leziunile sunt înlocuite cu țesut nou, de exemplu, apar osteofite);
- atrofic (reducerea volumului tisular).
Stadiile bolii pot fi determinate radiografic și clinic. Pentru a determina stadiul radiologic al artrozei articulației șoldului, cel mai des este folosită clasificarea Kellgren și Lawrence (1957).
Stadiile artrozei după clasificarea radiologică
| Scena | Semne |
|---|---|
| 0 | Nu există semne de artroză pe imaginile cu raze X |
| 1 | spațiul articular nu este modificat, sunt vizualizate osteofite marginale unice |
| 2 | spațiul articular nu este modificat, se vizualizează osteofite marginale semnificative |
| 3 | înălțimea spațiului articular este moderat redusă, se vizualizează osteofite marginale semnificative |
| 4 | înălțimea spațiului articular este redusă semnificativ, se vizualizează osteofite marginale semnificative și osteoscleroza subcondrală (compactarea țesutului osos sub suprafața inferioară a cartilajului cu perturbarea structurii cartilajului) |
Pentru a determina stadiul clinic al bolii, se folosește o clasificare (1961), care utilizează atât semnele clinice, cât și criteriile imagistice.
Stadiile clinice ale artrozei
| Scena | Semne |
|---|---|
| 0 | spațiul articular este îngustat indistinct și neuniform, marginile spațiilor articulare sunt ușor ascuțite (osteofite inițiale), există o ușoară limitare a mișcărilor |
| 1 | spațiul articular este îngustat semnificativ (cu 50-60%), osteofite semnificative, osteoscleroză subcondrală și limpezire chistică în epifizele oaselor; În clinică predomină mobilitatea limitată la nivelul articulațiilor, un zgomot dur în timpul mișcărilor și o atrofie musculară ușoară sau moderată. |
| 2 | deformare, rigiditate a articulației; spațiul articular este îngustat cu mai mult de 60-70% din normal sau complet absent, se vizualizează osteofite extinse, chisturi subcondrale, „șoareci” articulari - os, cartilaj sau formațiuni patologice mixte localizate în cavitatea articulară |
Complicații ale artrozei articulațiilor șoldului
Cu coxartroza, toate complicațiile sunt asociate tocmai cu modificări patologice ale articulațiilor.
Cursul coxartrozei poate fi complicat de procese inflamatorii locale:
- bursita - inflamația burselor sinoviale în zona articulației;
- tenosinovită - inflamație a căptușelii interioare a tecii tendonului muscular;
- sindromul de tunel – nervul ciupit din cauza formării de osteofite mari sau a deformării articulațiilor.
Odată cu progresia coxartrozei și trecerea acesteia în stadiile clinice II și III, durerea limitează mobilitatea articulației, iar în timp, apare anchiloza articulației (fuziune fibroasă, osoasă sau cartilaginoasă), însoțită de imobilitatea sa completă.
Deformarea semnificativă a articulațiilor poate duce la fracturi sau necroze aseptice ale oaselor. Pentru coxartroză, cea mai periculoasă complicație este necroza aseptică a capului femural.
Cu coxartroză severă, poate exista subluxații și luxații ale articulației, precum și pătrunderea capului femural în cavitatea pelviană. Luxațiile și subluxațiile articulației șoldului duc la durere (la început acută, apoi surdă și dureroasă), intensificată cu mersul pe jos și alte activități fizice, precum și deformarea articulației, șchiopătarea și, uneori, scurtarea membrului afectat.
În ciuda absenței manifestărilor sistemice ale artrozei în sine, în practica clinică modernă se acordă din ce în ce mai multă atenție bolilor asociate cu aceasta. Acestea sunt afecțiuni patologice care există sau apar pe fondul unei boli curente. Datorită reacțiilor inflamatorii care apar în timpul artrozei, crește formarea plăcilor aterosclerotice pe pereții interiori ai vaselor de sânge, ceea ce crește riscul. boli cardiovasculare. Activitatea fizică redusă din cauza durerii și mobilitatea articulară limitată duce la obezitatea, depresia și calitatea proastă a vieții. Utilizarea pe termen lung a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene poate afectează tractul gastrointestinal superior, si de asemenea creste riscul de patologii cardiovasculare si boli de rinichi.
Diagnosticul de artroză a articulațiilor șoldului
Diagnosticul de coxartroză se face pe baza manifestărilor clinice și a examinării cu raze X. Nu există semne de laborator caracteristice pentru diagnosticarea artrozei.
Dintre manifestările clinice Principalul lucru pentru diagnosticarea artrozei articulației șoldului este durerea și natura acesteia. Durerea cauzată de artroza articulației șoldului apare și crește treptat pe parcursul mai multor ani (uneori câteva luni într-o formă cu progresie rapidă). Durerea apare sau se agravează cu exerciții fizice sau în picioare. Dacă pacientul începe să simtă durere în repaus, înseamnă că a apărut o inflamație (sinovită). Rigiditatea se observă până la 30 de minute dimineața și cu imobilitate prelungită.
Limitarea mobilității articulațiilor crește treptat, aceasta se aplică atât mișcărilor active, cât și pasive. Pe măsură ce boala se dezvoltă, articulațiile se deformează și poate apărea o scurtare funcțională a lungimii membrelor.
La examenul fizic Există o mobilitate limitată a articulațiilor, deformarea lor, scurtarea membrelor, durere la palparea articulației și a trohanterului mare al femurului și atrofie musculară.
Metode de laborator nu sunt necesare pentru diagnosticul de artroză a articulațiilor șoldului. Cu toate acestea, ele pot fi utilizate pentru diagnosticul diferențial al coxartrozei cu artrită (reumatoidă și cronică), deoarece cu artroza nu există modificări inflamatorii în testul general de sânge și factorul reumatoid, iar nivelul de acid uric nu este crescut. În plus, testele de laborator sunt folosite pentru a identifica contraindicațiile pentru tratamentele medicamentoase.
Metode instrumentale pentru diagnosticarea artrozei articulațiilor șoldului:
- Radiografia - Aceasta este metoda principală de diagnosticare a artrozei articulațiilor șoldului. Radiografia evidențiază modificări caracteristice coxartrozei: îngustarea spațiului articular, osteofite, eroziune și ulcerație a suprafeței cartilajului, chisturi subcondrale și osteoscleroză. Examenul cu raze X este metoda clasică de diagnosticare a coxartrozei, iar semnele cu raze X formează baza pentru clasificarea coxartrozei. Cu toate acestea, alte metode de vizualizare a articulației, cum ar fi ultrasunetele și imagistica prin rezonanță magnetică, sunt acum din ce în ce mai utilizate.
- Examinare cu ultrasunete (ultrasunete) - Avantajul ultrasunetelor este absența expunerii la radiații a organismului.
- Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) - în comparație cu alte metode, vă permite să vizualizați mai clar afectarea articulației.
- Artroscopia — vă permite să identificați deteriorarea cartilajului articular: de la zonele de condromalacie (înmuierea cartilajului articular) cu un diametru mai mic de 10 mm până la fisuri adânci care pătrund până la osul subcondral și formarea de ulcere profunde. De asemenea, pot fi vizualizate fisuri superficiale și intermediare și eroziuni de suprafață.
Detectarea coxartrozei nu este de obicei deosebit de dificilă, dar atunci când se evaluează o situație clinică specifică, este necesar să ne amintim posibila origine secundară a artrozei articulațiilor șoldului (ca o complicație a altor boli, de exemplu, tulburări endocrine).
Tratamentul artrozei articulațiilor șoldului
Tratamentul artrozei articulațiilor șoldului poate fi fie conservator (medicament sau nonmedicament), fie chirurgical. Tratamentul conservator este utilizat în etapele 1-2 ale bolii, tratamentul chirurgical în stadiile 3. Tratamentul chirurgical poate fi recomandat și în stadiul 2 în cazul durerii persistente și fără răspuns la terapia conservatoare.
Obiectivele terapiei conservatoare:
- îmbunătăți calitatea vieții - reduce durerea și crește mobilitatea articulațiilor;
- oprirea sau încetinirea progresiei bolii.
Tratamentele non-medicamentale includ:
- descărcarea articulației șoldului (reducerea greutății corporale, crearea unui sprijin suplimentar și transferarea unei părți din greutatea corporală într-un baston sau cârje);
- kinetoterapie;
- metode fizioterapeutice de tratament.
Tratamentul coxartrozei începe cu metode non-medicamentale, iar kinetoterapie joacă un rol important. Dacă durerea este severă, pacientul trebuie să folosească un suport. Dacă boala este severă și există contraindicații pentru endoprotezare, suportul trebuie folosit pe viață.
Terapie medicamentoasă pentru coxartroză include medicamente care reduc simptomele bolii. Acestea sunt analgezice, precum și medicamente din grupul de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). AINS sunt împărțite în neselective și selective.
Analgezicele și AINS pentru artroza articulației șoldului sunt utilizate pe termen scurt pentru a calma durerea și inflamația. În prezent, nu există un avantaj dovedit al unui medicament antiinflamator nesteroidian față de altul, așa că alegerea unui anumit medicament depinde de efectele secundare pe care le provoacă și de situația clinică specifică.
Trebuie amintit că AINS au o serie de efecte secundare. La administrare, este afectată membrana mucoasă a stomacului și a duodenului, ceea ce poate duce la apariția ulcerelor și a sângerării. O serie de AINS au un efect toxic asupra ficatului și rinichilor. În plus, AINS interferează cu agregarea trombocitelor și, ca urmare, pacientul are o formare afectată de tromb și o tendință de sângerare. Atunci când sunt luate pentru o perioadă lungă de timp, AINS suprimă procesele hematopoietice și pot provoca anemie aplastică și agranulocitoză. Luarea selectivă a AINS provoacă mult mai puține complicații.
Unguentele și gelurile aplicate local provoacă mai puține efecte secundare decât medicamentele orale. Pentru a trata artroza, se folosesc medicamente cu efect de încălzire și de reducere a durerii. Ele pot conține terebentină, mentol, esteri ai acidului nicotinic, salicilați și venin de albine. Aplicațiile AINS au, de asemenea, un efect bun.
Dacă nu există efect de la un analgezic și AINS sau dacă este imposibil să se selecteze doza optimă de medicament, analgezicele cu acțiune centrală pot fi prescrise pentru o perioadă scurtă de timp.
Când apare inflamația, se folosesc corticosteroizi intraarticulari. Corticosteroizii sunt utilizați de cel mult 2-3 ori pe an, deoarece utilizarea mai frecventă poate duce la degenerarea cartilajului.
Medicamentele cu acțiune lentă care reduc simptomele bolii includ condroprotectorii, compușii nesaponificabili din avocado sau soia și acidul hialuronic. Aceste medicamente sunt incluse în recomandările Ligii Europene Împotriva Reumatismului pentru tratamentul artrozei articulațiilor șoldului. Medicamentele reduc durerea și îmbunătățesc mobilitatea articulațiilor.
Înlocuirea șoldului utilizat în cazuri severe de stadiul III, când durerea nu poate fi eliminată și mobilitatea articulațiilor este semnificativ limitată. Protecția șoldului duce la reducerea durerii, la îmbunătățirea stării funcționale a articulației și la calitatea vieții pacientului. Efectul durează 10-15 ani, după care poate fi necesară o intervenție chirurgicală repetată. În timpul operației, articulația șoldului este înlocuită cu o imitație artificială din ceramică, metal (cel mai des se folosesc proteze de titan) sau polimer.
Prognoza. Prevenirea
Prognosticul pentru artroza articulațiilor șoldului în ceea ce privește viața pacientului este favorabil, dar boala duce adesea la invaliditate. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, 80% dintre pacienții vârstnici cu coxartroză au mobilitate redusă, iar 25% sunt incapabili să desfășoare activități zilnice. În acest sens, prevenirea primară a artrozei de șold este importantă.
Măsuri de prevenire:
- Reduceți greutatea corporală. Este necesar să vă ajustați dieta pentru a reduce greutatea și stresul asupra articulației. În plus, reducerea volumului de țesut adipos reduce cantitatea de mediatori inflamatori pe care îi eliberează.
- Evitați munca fizică grea și suprasolicitarea sportivă. Supraîncărcarea fizică este adesea cauza artrozei articulațiilor șoldului, în timp ce activitatea fizică moderată, dimpotrivă, îmbunătățește starea cartilajului articular, își menține mobilitatea normală și reduce sarcina asupra altor articulații.
- Corectați boala de bază. Dacă un pacient are boli care pot duce la coxartroză secundară (endocrină, reumatică și altele), este necesar să se trateze boala de bază. Normalizarea nivelurilor hormonale și obținerea remisiunii stabile a bolilor reumatice este atât prevenirea primară a artrozei, cât și permite încetinirea dezvoltării acesteia.
- Duceți un stil de viață sănătos. O dietă echilibrată cu un conținut suficient de proteine vegetale și animale, acizi grași polinesaturați și limitarea carbohidraților simpli, precum și activitatea fizică moderată, pot evita apariția coxartrozei chiar și în prezența factorilor de risc.
În prezent, în neonatologie și pediatrie, prevenirea afecțiunilor de șold este obligatorie. Displazia congenitală corectată în timp util a articulației șoldului reduce semnificativ riscul de a dezvolta coxartroză la vârsta adultă.